Toamna calabresează 3 zile subțire

Z-Library single sign on

More Edmondo de Amicis Cuore Inimă de copil Prefaţa autorului Această carte e, mai cu seamă, închinată copiilor din şcolile primare, care sunt în vârsta de la nouă până la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de şcoală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei şcoli orăşeneşti din Italia. Când spunem că e scrisă de un elev din clasa a IlI-a, nu voim să zicem că el a scris-o întocmai cum este aici tipărită.

Cuore - Edmondo De Amicis

Dânsul însemna zi cu zi într-un caiet, după cum se pricepea, tot ce văzuse, simţise, cugetase: în şcoală şi afară din şcoală; iar la sfârşitul anului, tatăl său scrie aceste pagini după notele lui, silindu-se a nu schimba nimic din gânduri, ci a păstra, pe cât se poate, cuvintele fiului său. Patru ani în urmă, acesta fiind în gimnaziu, îşi reciti manuscrisul şi mai adăuga prin el câte ceva de la sine, folosindu-se de amintirile sale încă vii, despre persoanele şi faptele din trecut.

Acum copii, citiţi şi voi această carte, şi toamna calabresează 3 zile subțire nădejde, că veţi fi mulţumiţi, ba Less Read the publication Edmondo de Amicis Cuore Inimă de copil Prefaţa autorului Această carte e, mai cu seamă, închinată copiilor din şcolile primare, care sunt în vârsta de la nouă până la treisprezece ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de şcoală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei şcoli orăşeneşti din Italia.

Acum copii, citiţi şi voi această carte, şi trag nădejde, că veţi fi mulţumiţi, ba chiar cred că vă va fi de folos. Azi e întâia zi de şcoală! Ca un vis au trecut la ţară, cele trei luni de vacanţă! Mama m-a dus azi dimineaţă la şcoala Baretti, ca să mă înscrie în clasa a III-a primară; mi-era gândul tot la ţară şi mă duceam la şcoală cu inima rea.

Fiecare OM si-a creat perecnea sau dualul, dupachipul si asemanarea lui. Totul este intr-unul si unul este in tot, intr-o singuraclipa. Trecutul, Prezentul si Viitorul sunt intr-un Punct.

Pe toate uliţele mişunau copii; cele două librării erau pline de părinţi, care cumpărau: dr heydari pierdere în greutate cristal lac, caiete, condeie, şi în faţa şcolii se grămădise atâta lume, încât portarul şi poliţistul abia puteau să ţină orânduială la poartă.

Pe când stam lângă poartă, simţii că- mi pune cineva mâna pe umăr; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu părul roşu şi zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse: — Va să zică, Enrico, iată-ne despărţiţi pentru totdeauna! Lucrul acesta-l ştiam şi eu, dar cuvintele lui tot mă întristară. Pătrunserăm cu greu. Domni, doamne, femei din popor, meşteşugari, ofiţeri, bunici, servitoare: fiecare cu câte un copil toamna calabresează 3 zile subțire mână şi cu certificatele de promovare în cealaltă, umpleau sala şi scara, făcând atâta zgomot încât părea că intrau la teatru.

Revăzui cu plăcere sala cea mare din etajul de jos, cu uşile celor şapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de şcoală. Era gloată mare. Profesoarele treceau în sus şi în jos. Profesoara mea din clasa I superioară mă salută din uşa clasei sale şi-mi zise: — Enrico, tu mergi acum la etajul de sus.

cele mai eficiente ierburi de pierdere în greutate naturală

Şi se uită la mine cu întristare. În jurul directorului se aflau femei foarte îngrijorate, fiindcă nu mai erau locuri pentru copiii lor; băgai de seamă că barba lui era mai căruntă decât în anul trecut.

Mi se păru că unii din băieţi crescuseră, alţii se îngrăşaseră.

În etajul de jos, unde se şi făcuse împărţirile, erau copilaşi din clasa I inferioară, care nu voiau să intre în clasă şi se opinteau ca nişte măgăruşi; trebuia să-i tragă înăuntru cu de-a sila. Unii fugeau; alţii, văzând pe părinţii lor că pleacă, începeau să ţipe şi aceştia erau siliţi să se înapoieze, ca să-i mângâie sau să-i ia cu dânşii.

Profesoarele nu mai ştiau unde le stătea capul.

DOSARE SECRETE - Proiect SEMPER FIDELIS

Pe frăţiorul meu îl înscriseseră în clasa profesoarei Delcati, pe mine în aceea a profesorului Perboni, la etajul de sus. La ora zece eram cu toţii în clasă: cincizeci şi patru la număr, erau numai vreo cincisprezece sau şaisprezece din camarazii mei din clasa a II-a, între care Derossi, acela care ia întotdeauna premiul I.

Ce mică şi tristă mi se păru şcoala pe lângă pădurile şi munţii unde-mi petrecusem vara! Mă gândeam asemenea la profesorul meu din clasa a II-a. Ce bun era şi ce micuţ!

DOSARE SECRETE - Proiect SEMPER FIDELIS

Părea că este un şcolar de-ai noştri! El, mereu râdea cu noi. Ce rău toamna calabresează 3 zile subțire pare că nu-l mai văd aici cu părul lui cel roşu şi zbârlit!

sadkhin reviews weight pierdere

Profesorul de acum e înalt şi n-are barbă, părul îi e cărunt şi lung, are o dungă adâncă pe frunte. Toamna calabresează 3 zile subțire îi este gros, se uită ţintă la noi ca şi cum ar vrea să ne ghicească gândurile.

Nu râde niciodată! Eu îmi ziceam în mine: "Asta e abia ziua dintâi, mai sunt încă nouă luni! Ce de muncă! Câte examene la sfârşitul lunilor! Ce de osteneală! Ea mi-a zis: — N-ai grijă, Enrico, o să învăţăm împreună.

Mă întorsei acasă cu inima bună. Dar tot nu mai am pe bunul meu profesor, care ne zâmbea aşa de blând şi vesel. Şcoala nu mi se mai pare aşa de frumoasă ca mai înainte! Profesorul nostru. Marţi, De azi dimineaţă îmi place şi profesorul nostru de acum. Pe când intram în clasă, unde el se şi afla pe catedră, şcolari de-ai lui, de acum un an, trecând pe la uşa clasei noastre, se opreau puţin, ca să-l salute. Unii chiar intrau, îi toamna calabresează 3 zile subțire mâna şi fugeau repede.

Se vede că ei îl iubesc şi că s-ar întoarce bucuros la dânsul. El le răspundea: toamna calabresează 3 zile subțire Bună ziua! Strângea mâinile ce i se întindeau, dar nu se uita la nimeni, şi rămânea serios după fiecare salutare; dunga de pe frunte i se adâncea şi mai tare; sta întors spre fereastră, uitându-se la acoperişul toamna calabresează 3 zile subțire din faţă; în loc de a se bucura de acele saluturi, părea că se simţea mâhnit.

După aceea se uită cu băgare de seamă la fiecare din noi. Se pogorî de pe catedră şi ne dictă plimbându-se printre bănci. Văzând pe un copil roşu la faţă şi cu chipul plin de bubuliţe, încetă îndată de a mai dicta, se opri, apucă obrazul băiatului cu mâinile, îl privi adânc, îl întrebă ce are şi-i pipăi fruntea, ca să vadă dacă arde.

În timpul acesta, un băiat, care stătea la spatele lui, se ridică şi început să se strâmbe la el.

  • Glicogen și pierdere de grăsimi
  • Calaméo - Cuore - Edmondo De Amicis
  • Este autoarea a două romane de mare succes, Fiore di Scozia și La Rosa Biancaprecum și a romanului istoric Florence, publicat în
  • READ 1.

El se întoarse fără de veste, băiatul se opri repede şi-şi plecă uşor capul, aşteptându-şi pedeapsa. Profesorul îi puse o mână pe cap şi îi zise numai atât: — Să nu mai faci aşa! Apoi se toamna calabresează 3 zile subțire iar pe catedră şi începu să dicteze.

două mese pe zi pentru a pierde în greutate

Când sfârşi de dictat, se uită câtva timp la noi fără a vorbi şi apoi ne zise încetinel cu glasul lui cel gros, dar blând: Ascultaţi, copii! O să petrecem un an împreună, să ne silim g bombe pierdere în greutate toate chipurile, ca să-l petrecem bine. Învăţaţi şi fiţi buni! Eu n-am familie! Voi sunteţi familia mea! Acum un an trăia încă biata mea mamă: a murit şi ea. Am rămas singur! Vă am numai pe voi pe lumea aceasta!

Nu mai am altă dragoste, alt gând, decât al vostru! Fiţi voi copiii mei! Eu vă iubesc; iubiţi-mă şi voi pe mine! N-aş dori să mă văd silit ca să pedepsesc nici măcar pe unul din voi.

reduslim emag

Arătaţi-mi că sunteţi băieţi de inimă. Şcoala noastră să fie o familie; voi să fiţi mângâierea şi fala mea. Nu vă cer să-mi făgăduiţi acestea prin vorbe; sunt sigur că în inima voastră fiecare din voi a şi răspuns "da"; de aceea vă şi mulţumesc!

Tocmai atunci intră portarul, ca să sune sfârşitul orei. Ieşiră cu toţii în linişte.

Asevedeași